posterior - explicat in DEX

posterior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmează sau se petrece după cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se află sau este așezat în partea dindărăt, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al cărui punct de articulație este situat în partea de dinapoi a cavității bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior.

posterior (Dicționar de neologisme, 1986)
POSTERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Care urmează, care este după ceva (în ordinea scurgerii timpului); ulterior. 2. Aflat în partea dinapoi; dorsal. ♦ (Despre vocale) Care se articulează în partea dinapoi a cavității bucale. [Pron. -ri-or. / cf. fr. postérieur, lat. posterior].

posterior (Marele dicționar de neologisme, 2000)
POSTERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. după cineva sau ceva. ◊ (adv.) mai târziu; ulterior. 2. aflat în partea dinapoi; dorsal. ◊ (despre vocale) care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale. (< fr. postérieur, lat. posterior)

posterior (Dicționaru limbii românești, 1939)
*posteriór, -oáră adj. (lat. postérior, -óris, comparativu d. pósterus, posterior, și post, după. V. postum). Care e pe urmă în timp orĭ loc: un testament anterior anulat de altu posterior (saŭ ulterior), osu occipital e în partea posterioară (saŭ din apoĭ) a capuluĭ. S. n., pl. urĭ (Eŭf. iron. saŭ fam.). Partea posterioară a corpuluĭ, șezutu. Adv. Pe urmă, după: e scrisă posterior.

posterior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
posteriór¹ (-ri-or) adj. m., pl. posterióri; f. posterioáră, pl. posterioáre

posterior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*posteriór² (-ri-or) (fam.) s. n., pl. posterioáre

posterior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
posterior a. 1. ce vine mai târziu: eveniment posterior; 2. ce e îndărăt: partea posterioară a capului.