posedare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSEDÁRE, posedări, s. f. (Rar) Faptul de
a poseda; stăpânire. –
V. poseda.posedare (Dicționar de neologisme, 1986)POSEDÁRE s.f. Faptul de a poseda; posesiune. ♦ Cunoaștere temeinică. [<
poseda].
posedare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)posedáre s. f.,
g.-d. art. posedắrii