portret (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORTRÉT, portrete, s. n. 1. Pictură, desen, sculptură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ◊
Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei sau ale martorilor.
Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistică bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de către victimă sau de către martori.
2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară; operă literară cu un asemenea conținut. [
Pl. și: (
înv.)
portreturi] – Din
fr. portrait.portret (Dicționar de neologisme, 1986)PORTRÉT s.n. 1. Desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦
Portret-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, alcătuit după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori, decupându-se părți din diferite fotografii ale altor oameni; (
p. ext.) schemă umană, imagine-tip.
2. Înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj, într-o operă literară. [Pl.
-te, -turi. / cf. fr.
portrait].
portret (Marele dicționar de neologisme, 2000)PORTRÉT s. n. 1. desen, pictură, fotografie etc. care înfățișează chipul unei persoane. ♦ ~-robot = portret care întrunește trăsăturile unui criminal căutat, după semnalmentele furnizate de mai mulți informatori. 2. înfățișare a aspectului fizic și moral al unui personaj într-o operă literară. (< fr.
portrait)
portret (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)portrét (portréte), s. n. – Imagine care reprezintă chipul unei persoane.
Fr. portrait. –
Der. portretist, s. m. (pictor de portrete), din
fr. portraitiste; portretiza, vb. (a realiza un portret, a face portretul literar).
portret (Dicționaru limbii românești, 1939)*portrét n., pl.
e (fr.
portrait, d.
portraire, a zugrăvi, îld.
pour-traire, compus al luĭ
traire, care corespunde cu rom.
tragere). Figură, chip, imagine a uneĭ persoane reproduse pin [!] pictură, desemn, fotografie orĭ altele:
Iacint Rigaud a fost un pictor de portrete. Fig. Asemănare perfectă:
acest băĭat e portretu luĭ tată-su (V.
leit). Descrierea unuĭ caracter, uneĭ epocĭ:
La Bruyère excelează în portrete. – Vulg.
potret și
patret (rut.
patrét).
portret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)portrét s. n.,
pl. portréteportret (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)portret n.
1. imaginea unei persoane reprodusă prin pictură, desen sau fotografie;
2. fig. asemănare perfectă:
acest copil e portretul tatălui său; 3. fig. descrierea exteriorului sau a caracterului unei persoane.