porcan (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)porcán1,
porcáni, s.m. (reg.)
1. om obraznic, mizerabil.
2. porc mare, porcoi.
3. peștișor cu corpul în formă de fus, care trăiește în apele de deal și de șes; porcușor, porcaș.
4. (fig.) epitet depreciativ pentru un om lacom, nesimțit, grosolan, fără caracter, obraznic, mincinos, indecent.
5. ciupercă comestibilă, cu pălărie cărnoasă de culoare brună-cenușie, cu piciorul scurt, neted, care crește prin pădurile de brad.
porcan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PORCÁN, (1) porcani, s. m.,
(2) porcane, s. n. 1. (
Reg.) Porc mare. ♦
Fig. Om nerușinat, lacom, ticălos.
2. Grămadă de fân, de paie etc.; căpiță. – Din
porc +
suf. -an.porcan (Dicționaru limbii românești, 1939)1) porcán m. (d.
porc).
Fam. Mare porc (uzitat maĭ ales ca ocară cuĭva):
ĭeșĭ afară, măĭ porcane !porcan (Dicționaru limbii românești, 1939)2) porcán n., pl.
e (d. lat.
pŏrca, scroafă, spinarea brazdeĭ = germ.
furche).
Est. Porcoĭ, grămadă de fîn maĭ mică de cît [!] căpița.
porcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)porcan m.
1. porc (ca înjurătură):
stăi, măi porcane ! CR.;
2. porcușor. ║ n. porcoiu de fân.