porc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui
(Sus scrofa domestica). ◊
Porc sălbatic (sau
mistreț) = mistreț. ◊
Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau
în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe.
A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare.
N-am păzit (sau
n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine.
A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut.
A face (pe cineva)
albie (sau
troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦
P. restr. Carne de porc (
1). ♦ Compuse:
porc-spinos (sau
-ghimpos) = (la
pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari
(Hystrix); (și la
sg.) animal care face parte din acest gen;
porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin
(Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊
Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. –
Lat. porcus.porc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)porc (pórci), s. m. – Rîmător, rîtan. –
Mr. porcu, megl.,
istr. porc. Lat. porcus (Pușcariu 1353; Candrea-Dens., 1426; REW 6666),
cf. vegl. puark, it.,
port. porco, prov.,
fr.,
cat. porc, sp. puerco. –
Der. poarcă (
mr.,
megl. poarcă, istr. porke),
s. f. (rar, scroafă;
Olt., cep de butoi; joc de copii), din
lat. porca (Pușcariu 1346; REW 6656),
cf. it.,
prov.,
cat.,
port. porca, sp. puerca; porcan, s. m. (porc;
Mold., grămadă de paie; ciupercă comestibilă, Hydnum imbricatum; persoană murdară și neglijentă);
porcar (
var. purcar, mr.,
megl. purcar),
s. m. (păzitor de porci), ar putea proveni direct din
lat. porcārius (Pușcariu 1354; Candrea-Dens., 1428; REW 6659),
cf. it. porcaio, prov. porquier, fr. porcher, cat. porquer, sp. porquero, port. porqueiro);
porcăraș, s. m. (purcărel; ploier, Charadrius pluvialis; pasăre, Calidris arenaria);
porcărie, s. f. (turmă de porci; murdărie, mîrșăvie, lucru prost);
porcesc, adj. (de porc);
porcește, adv. (ca porcii);
porci, vb. (a insulta, a porcăi;
Mold., a mînca grăsime sau carne în zi de post), pentru ultimul sens
cf. spurca; porcie, s. f. (rar, porcărie);
porcime (
var. porcărime),
s. f. (turmă de porci);
porcină, s. f. (
Mold., carne de porc), probabil reprezentant al
lat. porcina (Candrea-Dens., 1430);
porcos, adj. (murdar; trivial,imoral);
porcușor (
var. porcan, porcaș, porcoi(aș), porcul(le)ț),
s. m. (guvid, Gobio fluviatilis; ploier de munte, Charadrius morinellus);
porșor (
Trans. var. Banat
părșor),
s. m. (grămadă, morman), în loc
porcșor (după Conev 51, din
bg. părșor, care trebuie să provină din
rom.);
porcăreață (
mr. purcăreadză),
s. f. (cocină), poate direct din
lat. porcarĭcius (Pușcariu 1355; REW 6658),
cf. it. porchereccia. Cf. purcel, porcoi.porc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)porc, porci s. m. (peior.) 1. om obraznic / lipsit de bun-simț.
2. om imoral.
porc (Dicționaru limbii românești, 1939)porc m. (lat.
pŏrcus, umbric
purka, vgr.
pórkos, vgerm.
farah, engl.
oarrow; it. pg.
porco, pv. fr.
porc, sp.
puerco). Mascur, un animal pahiderm domestic care rîmă pămîntu cu rîtu și care de aceĭa se numește și
rîmător: din păru de porc se fac periĭ. Carne de porc:
Jidaniĭ nu mănîncă porc. Fig. Om mîncăcĭos, murdar, obraznic saŭ nerușinat.
Porc de cîne [!], chilipirgiŭ, șiret, potlogar (maĭ mult în glumă):
nu fi porc de cîne (pron. răpede [!]
por´ de cîne).
Porc ghimpos, un fel de mamifer rozător cu ghimpĭ mult maĭ marĭ și maĭ groșĭ de cît [!] aĭ aricĭuluĭ și care trăĭește pin [!] sudu Eŭropeĭ, Asia și Africa (
histrix cristata).
Porc mistreț orĭ
sălbatic, mistreț.
Ca porcu, porcește, cu lăcomie, murdar, cu obrăznicie saŭ fără rușine:
a bea, a mînca, a trăi ca porcu. A mîna porciĭ la jir, a sforăi dormind.
A face pe cineva albie de porcĭ, a-l ocărî foarte urît. V.
poarcă, scroafă, ver, purcel, șoric, slănină, osînză, jambon.porc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)porc s. m.,
pl. porciporc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!porc-
de-
máre (pește)
s. m.,
pl. porci-de-máreporc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!porc-
ghimpós (rozător)
s. m.,
pl. porci-ghimpóșiporc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!porc-
spinós (rozător)
s. m.,
pl. porci-spinóșiporc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)porc m.
1. animal pachiderm din familia mistreților, ce se îngrașă pentru mâncare;
a mâna porcii la jir, a horcăi în somn (aluziune la grohăitul lor pe când mestecă jirul):
se așterne pe somn și unde îmi începe a mâna porcii la jir CR.;
2. carnea acestui animal;
3. fam. om murdar și grosolan;
porc de câine, secătură, lichea;
4. porc ghimpos, cuadruped din ordinul rozătoaielor, grohăește ca porcul și corpul său e înarmat cu țepi din care se fac condeie
(Histrix cristata). [Lat. PORCUS].