pont (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONT1, ponți, s. m. (La unele jocuri de noroc) Pontator
2. – Din
fr. ponte.pont (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PONT2, ponturi, s. n. I. 1. (
Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ◊
Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde.
A bate (cuiva)
pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva.
2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare);
p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊
Expr. A-i face (cuiva)
pontul = a înșela (pe cineva). (
Fam.)
A vinde (cuiva)
pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit.
II. (
Înv.)
1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊
Loc. adv. (
Fam.)
La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊
Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva.
2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție;
p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut.
3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din
magh. pont.pont (Marele dicționar de neologisme, 2000)PONT s. m. pontator
1. (< fr.
ponte)
pont (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pont (-turi), s. n. –
1. (Înv.) Paragraf, articol, capitol. –
2. Moment oportun, punct fix. –
3. Aluzie personală, insinuare. –
4. (
Arg.) Loc de unde se poate fura ceva.
Lat. punctum, prin intermediul
mag. pont (
sec. XVII). –
Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din
fr. ponter; pontator, s. m. (pontagiu, pontaș);
pontui, vb. refl. (
Mold., a se ciorovăi);
pontoarcă, s. f. (
Arg., cheie), pare formație glumeață din
pont și
întoarce „a se răsuci”;
împontori, vb. (
Bucov., a jigni).
pont (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pont, ponturi s. n. 1. aluzie răutăcioasă, împunsătură, ironie.
2. (
cart.) carte valoroasă.
3. secret aducător de profituri celui căruia îi este dezvăluit.
4. (
intl.) locuință ce urmează a fi spartă.
5. (
intl.) informație culeasă de hoții specializați în furturi din locuințe.
pont (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Pont =
Pontus.pont (Dicționaru limbii românești, 1939)pont n., pl.
urĭ (ung.
pont, d. it.
punto saŭ lat.
punctum).
Vechĭ. Azĭ pop. saŭ
iron. Punct, loc anumit:
gardistru din pont. Moment oportun:
taman la pont. Punct, condițiune, articul [!]:
toate ponturile învoĭeliĭ. (
A face pont, a face clacă, corvadă). Aluziune potrivită.
A da ponturĭ, a face aluziune.
A face cuĭva pontu, a-l satisface.
pont (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PONT, stat antic în partea central-nordică a Asiei Mici, pe
terit. de azi al Turciei. Satrapie persană, cucerită de Alexandru Macedon, a devenit regat independent cu capitala la Amaseia și apoi Sinope sub Mitridate II (281-260
î. Hr.), Cunoaște apogeul dezvoltării sale în vremea lui Mitridate VI Eupator (120/112-63
î. Hr.). Cucerit de trupele romane ale lui Pompei cel Mare (63
î. Hr.), iar partea de V a Regatului unită cu Bitinia (provincia Pontus și Bitinia), partea de E rămâne un stat clientelar pân în 47
î. Hr., când a fost alipită, în timpul lui Nero, provinciei romane Galatia.
pont (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pont, adv. – Chiar, întocmai: „Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit” (Ștețco 1990: 273; Borșa). – Din magh. pont (< lat. punctum).
pont (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pont1 (pontator la jocurile de noroc) (rar)
s. m.,
pl. ponți