pomăzui (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.)
1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui.
Înalt-preasfințitul Teoctist ... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14.
2. A boteza.
Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.