pomăzui (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)POMĂZUÍ, pomăzuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.)
1. A învesti (un domnitor) în funcție, prin ungere cu mir; a mirui.
Înalt-preasfințitul Teoctist ... a ieșit la direptate să pomăzuiască pe vodă Ștefan. SADOVEANU, F.J. 14.
2. A boteza.
Nu-i mai ajunge tu să-mi pomăzuiești băietul. CONTEMPORANUL, VII 501.
pomăzui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pomăzuí, pomăzuiésc, vb. IV (înv.)
1. (despre clerici, domnitori etc.) a mirui, a boteza.
2. a consfinți, a consacra.
pomăzui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pomăzuí (-uiésc, pomăzuít), vb. –
1. A unge. –
2. A consacra, a unge.
Sl. pomazati (Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 88),
cf. maslu. –
Der. pomazanic, adj. (
înv., închinat), din
sl. pomazanikŭ; pomazanie, s. f. (consacrare), din
sl. pomazanije; pomăzuitură, s. f. (
înv., pămătuf de bumbac pentru uns).
pomăzui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pomăzuí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pomăzuiésc, imperf. 3
sg. pomăzuiá; conj. prez. 3
să pomăzuiáscă