polarizație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLARIZÁȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊
Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus).
Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație.
Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din
fr. polarisation.polarizație (Dicționar de neologisme, 1986)POLARIZÁȚIE s.f. (
Fiz.) Polarizare. [Gen.
-iei, var.
polarizațiune s.f. / cf. fr.
polarisation].
polarizație (Marele dicționar de neologisme, 2000)POLARIZÁȚIE s. f. stare a unui corp care prezintă polaritate (1); polarizare. ◊ stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. ♦ ă luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. (< fr.
polarisation)
polarizație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)polarizáție (-ți-e) s. f.,
art. polarizáția (-ți-a), g.-d. art. polarizáției; pl. polarizáții, art. polarizáțiile (-ți-i-)