polar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POLÁR, -Ă, polari, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli
1 ai Pământului, de la poli
1, caracteristic polilor
1; din regiunea sau din zona polilor
1. ◊
Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an.
Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului.
Urs polar = urs alb,
v. urs. 2. Adj. Privitor la polii
1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate.
3. Adj. (
Mat.; în sintagma)
Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct.
4. Adj. (
Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate.
5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din
lat. polaris, it. polare, fr. polaire.