pojijie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POJÍJIE, pojijii, s. f. (
Reg.)
1. Totalitatea bunurilor dintr-o gospodărie; situația celui avut; avere.
2. Familie, neam. –
Cf. ucr. požyva, rus. poživa.pojijie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pojíjie (pojíjii), s. f. – Lucruri, catrafuse.
Rut.,
rus. poživa „cîștig” (Cihac, II, 273). În
Mold. Cf. pojivăi, vb. (a se folosi de), din
rus. poživatĭsja „a se folosi” (Tiktin),
sec. XVII
înv.pojijie (Dicționaru limbii românești, 1939)pojíjie f. (rus.
požíva, profit, pradă;
požitki, calabalîc. V.
pojivăĭesc).
Est. Fam. A veni cu toată pojijia, a veni cu cățel și purcel, cu tot bagaju, cu toțĭ aĭ caseĭ (copiĭ ș. a.), cu toată polatia, cu toată poșmotea. V.
poșidic.pojijie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pojíjie (
reg.)
(-ji-e) s. f.,
art. pojíjia (-ji-a), g.-d. art. pojíjiei; pl. pojíjii, art. pojíjiile (-ji-i-)
pojijie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pojijie f. Mold.
1. gospodărie:
casa bătrânească cu toată pojijia ei CR.;
2. fig.
nu mă iartă pojijia săm’însor decât cu o fată de boier AL. [Cf. rus. POJITKI, catrafuse, bagaj].