pojarniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POJÁRNIȚĂ, pojarnițe, s. f. (
Bot.;
pop.) Sunătoare. –
Pojar +
suf. -niță.pojarniță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pojárniță,
pojárnițe, s.f.
1. (pop.) sunătoare, pojar, pojarnică, pojărnică.
2. (înv. și reg.) loc pe care a fost un foc mare, un incendiu; morman de jeratic.
3. (reg.) epidemie de pojar.
pojarniță (Dicționaru limbii românești, 1939)pojárniță f., pl.
e (d.
pojar saŭ d. pol. ceh.
požarnice, vărsat, bubat).
Olt. Morman de jaratic.
Mold. Lemnie.
pojarniță (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)POJÁRNIȚĂ (‹
pojar)
s. f. Plantă erbacee perenă medicinală, înaltă de 20-100 cm, cu frunze opuse și flori galbene (
Hypericum perforatum). Frunzele, sepalele și petalele au puncte negre sau translucide care conțin uleiuri eterice, tanin, rășină, vitamina C, materii colorante roșii și galbene etc.
Sin. (
pop.)
sunătoare.pojarniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pojárniță (plantă) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. pojárniței; pl. pojárnițepojarniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pojarniță f.
Bot. Mold. sunătoare (floarea-i, pusă în untdelemn, e bună pentru arsuri și alte răni). [Ceh POJARNIȚE, pojar, vărsat].