pojar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POJÁR, (
2)
pojaruri, s. n. 1. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă.
2. (
Înv. și
reg.) Foc mare; incendiu. ♦
Fig. Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului.
3. Căldură mare, arșiță. ♦
Fig. Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă. – Din
sl. požarŭ.pojar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pojár (pojáruri), s. n. –
1. (Înv.) Incendiu, foc. –
2. Rujeolă. –
3. În poezie, înflăcărare, ardoare, patos. –
Megl. pujar. Sl. požarŭ (Miklosich,
Lexicon, 683; Cihac, II, 156; Conev 42),
cf. bg.,
slov.,
pol. požar și
jar. –
Der. pojarnic, s. m. (
înv., pompier), din
rus. požarnyj; pojernicie, s. f. (cazarmă de pompieri);
pojarniță, s. f. (alambic;
Olt., jăratic; sunătoare, Hypericum perforatum);
pojeri (
var. pojări),
vb. (
înv., a aprinde).
pojar (Dicționaru limbii românești, 1939)pojár n., pl.
urĭ (vsl.
po-žarŭ. V.
jar).
Vechĭ. Incendiu.
Azĭ. Fig. Focu inimiĭ, mare dor, mare întristare, mare îngrijorare.
Vest. Cor, iler.
pojar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pojár (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. pojáruripojar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pojar n.
1. incendiu:
din scânteia mică mare pojar s´ațâță; 2. fig. focul inimei, mâhnire mare:
pojarul meu de dor și jalea mea adâncă AL.;
3. vărsat cu pete roșii. [Slav. POJARŬ].