poftă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÓFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊
Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊
Expr. A-și (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit.
Pe (sau
după)
poftă (sau
pofta inimii ori
sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual;
p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (
Înv.) Lăcomie.
2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊
Expr. De poftă sau
(ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste.
Poftă bună (sau
mare)! urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [
Var.: (
înv. și
reg.)
póhtă s. f.] – Din
pofti (derivat regresiv).
poftă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)póftă (pófte), s. f. –
1. Plăcere, apetit, dorință, rîvnă. –
2. (Banat) Dar de mîncat care se oferă de obicei proaspetelor lăuze. –
Var. înv. pohtă. Sl. pochotĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 272; Conev 86),
cf. bg. pofta, sb. pohot. Der. din
gr. πόθος (Philippide,
Principii, 147) nu e posibilă. –
Der. poftalnic, adj. (
înv., doritor);
poftăreț, adj. (cu poftă);
pofteală, s. f. (invitație);
pofti (
var. pohti),
vb. (a dori, a jindui, a rîvni; a cere, a solicita;
înv., a ruga; a invita, a felicita, a închina (paharul), a oferi),
cf. sl. pochoteti; pofticios (
var. poftitor),
adj. (ahtiat, doritor);
nepoftit, adj. (neinvitat, neașteptat; inoportun).
poftă (Dicționaru limbii românești, 1939)póftă și (vechĭ)
póhtă f., pl.
e (bg.
pohta, d. vsl.
pohotĭ, id.). Apetit, gust, plăcere:
poftă de mîncare, a mînca cu poftă (ftg.)
a rîde cu póftă, poftă de banĭ, de glorie. A-țĭ fi poftă de, a simți poftă de.
A-țĭ face pofta, a-țĭ împlini gustu.
Asta-țĭ face poftă, asta stimulează pofta.
După poftă, după cum doreștĭ, cum pofteștĭ.
De poftă, de gust, numaĭ ca să-țĭ mulțămeștĭ [!] pofta.
Pune-țĭ pofta´n cuĭ ! expresiune ironică p. a arăta cuĭva că poftește ceva care nu i se cuvine orĭ nu poate ajunge (
șterge-te pe bot !)
Poftă bună (la ceva)! formulă de a ura cuĭva apetit. V.
dor, dorință, sucă.poftă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)póftă s. f.,
g.-d. art. póftei; pl. póftepoftă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poftă f.
1. dorință (sub raportul material și fizic):
poftă de mâncare, pofte trupești; 2. dorință necumpătată, lăcomie:
poftă de bani; 3. fig.
împins de pofta măririi AL. [Vechiu-rom.
pohtă = slav. POHOTĬ].