pofil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÓFIL, pofile, s. n. Curea de ham sau de șa care trece pe sub coada calului. – Din
scr. povi.pofil (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pofíl (-luri), s. n. – Taftur.
Sl. pochilŭ „încovoait”, contaminat cu
sb.,
cr. povi „taftur”, de unde
pofi, s. m. pl. (
Trans., taftur). Explicația numai prin
sb. (Cihac, II, 273; Tiktin) pare insuficientă fonetic.
Cf. pocîltit, popi.pofil (Dicționaru limbii românești, 1939)pófil n., pl.
e (sîrb.
povi, rus.
pahvi, pofil; ceh.
pochva, pošva, pošvice, teacă, ham, pl.
pochvy, pofil. Cp. și cu rut.
póhil, închinăcĭune. V.
pojghiță). Cureaŭa de supt [!] coada caluluĭ (la unele felurĭ de hamurĭ și șele). – Și
pofĭ și
pohĭ, (Munt. est) și
pogĭ (Mold. nord) și
poghĭ, m. pl. (Fc.), și
pófilă, póhilă, póvilă, pl.
e (Trans. Olt. ș. a.).
pofil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pófil s. n.,
pl. pófilepofil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pofil n. curea lungă ce se trece pe sub coada calului:
învățat ca calul cu pofilul. [Amplificat din
pochi, pofi = serb. POVI].