podbeal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PODBEÁL, podbeli, s. m. Plantă mică erbacee din familia compozeelor, cu rizom cărnos și flori galbene, folosită în medicină, iar uneori și în alimentație
(Tussilago farfara). [
Var.:
podbál s. m.,
podbeálă s. f.] – Din
bg.,
scr. podbel.podbeal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)podbeál (podbéli), s. m. – Plantă, Tussilago farfara, Arnica montana. –
Var. podbal. Sl.,
cf. bg. podbĕl, sb. podbjel, slov.
podbel (Cihac, II, 270; Miklosich,
Slaw. Elem., 37; Conev 46).
podbeal (Dicționaru limbii românești, 1939)podbeál (
ea dift.) m., pl.
elĭ (vsl.
podŭbĭelŭ, d.
podŭ, dedesupt [!], și
bĭelŭ, alb; bg. rus.
podbĭelŭ, sîrb
podbel). O mică plantă erbacee din familia compuselor din ale căreĭ florĭ se face ceaĭ contra tusiĭ, a căreĭ rizomă și rădăcină are proprietățĭ amare și sudorifice și din ale căreĭ frunze proaspete se fac cataplazme (
tussilágo fárfara).
Podbeal de munte, arnică. În nord:
podbal.podbeal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)podbeál/podbál (
reg.)
s. m.,
pl. podbélipodbeal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)podbeal n. mică plantă erbacee ale cării frunze sunt întrebuințate ca infuziune în contra tusii, iar din frunzele-i proaspete se fac cataplasme
(Tussilago farfara). [Slav. PODBIELŬ].