pociumb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCIÚMB, pociumbi, s. m. (
Înv. și
pop.)
1. Fiecare dintre parii lungi care servesc la susținerea sau la fixarea unui gard, a unui perete, a unor plante etc.; țăruș, stâlp. ♦
Spec. Lemnul în jurul căruia se rotește vârtelnița.
2. (
Înv. și
reg.) Trunchi de copac rămas în pământ după tăiere; butuc. –
Et. nec.pocĭumb (Dicționaru limbii românești, 1939)pocĭúmb (sud) și
-mp (nord) m. (
po- și
cĭump). Țăruș, par gros, stîlp:
pocĭumbu ariiĭ (steajăru),
al vîrtelnițeĭ (stîrcĭogu).
Fig. Om îndesat, ghindoc, dop, bursuc:
Om mic, îndesat ca un pocĭump (VR. 1910, 6, 289). – În vest
clocímp, -cĭúmp, -cĭúmb (GrS. 1937, 246), cĭot, nod.
pociumb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pociúmb (
înv.,
pop.)
s. m.,
pl. pociúmbipociumb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pociumb m.
1. Mold. Tr. par scurt:
calul tău... legat de pociumbul gardului POP.;
2. (Gorj) fusul vârtelniței. [V.
ciump (cu prefixul intensiv slav. PO)].