pocânzeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCÂNZÉU, pocânzei, s. m. (
Reg.) Persoană care are anumite atribuții în timpul unei nunți țărănești; vornicel. –
Et. nec.pocânzeu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pocânzéu,
pocânzéi, s.m. (reg.) ghiocel.
pocânzeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocânzéu (
reg.)
s. m.,
art. pocânzéul; pl. pocânzéi, art. pocânzéii