pocnitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCNITÚRĂ, pocnituri, s. f. Pocnet. [
Var.:
pocănitúră s. f.] –
Pocni +
suf. -tură.pocnitură (Dicționaru limbii românești, 1939)pocnitúră f., pl.
ĭ (d.
pocnesc). Rezultatu pocniriĭ, pocnet:
pocniturĭ de obuze, de puștĭ, de cĭocane, de bice.pocnitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocnitúră s. f.,
g.-d. art. pocnitúrii; pl. pocnitúripocnitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocnitură f. pocnet prelungit.