pocni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCNÍ, pocnesc, vb. IV.
1. Intranz. A răsuna cu un zgomot scurt și sec; a detuna. ♦ (Despre uși, ferestre etc.) A se izbi, a se trânti cu putere și cu zgomot. ♦
Fig. A izbucni pe neașteptate, a se declanșa. ♦ (Despre încheieturi, oase, degete) A trosni (prin întindere sau răsucire). ◊
Expr. A-i pocni cuiva fălcile = a-i trosni cuiva fălcile.
2. Tranz. și
intranz. (Adesea
fig.) A lovi scurt și cu putere. ♦
Tranz. A lovi drept în țintă.
3. Intranz. A se sparge, a crăpa (cu violență și zgomot). ♦ A se rupe (prin întindere, solicitare prea mare etc.). [
Var.:
pocăní vb. IV] –
Poc +
suf. -(ă)ni.pocni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pocnésc, imperf. 3
sg. pocneá; conj. prez. 3
să pocneáscăpocnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocnì v.
1. a răsuna cu sgomot, a face exploziune;
2. a lovi pe neașteptate. [Lit. a face
poc !].