poclit - explicat in DEX

poclit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POCLÍT, poclituri, s. n. (Reg.) Coșul trăsurii. ♦ Coviltir (la car, căruță etc.). – Et. nec.

poclit (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
poclít, poclíturi, s.n. (reg.) 1. coșul trăsurii; coviltir (la car, căruță etc.); țol de acoperit carele țărănești. 2. cele două cărămizi în formă de triunghi, în care bate fumul la coșul caselor țărănești. 3. șopron pentru fân.

poclit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
poclít (poclíturi), s. n. – Apărătoare de soare, prelată. Probabil din poclad, cf. plocat, contaminat cu sl. pokryti „a acoperi”. Celelalte explicații par insuficiente: din sl. pokrovŭ după Cihac, II, 269, cf. procov; din sl. pokrytŭ „acoperiș”, după Tiktin. În Mold. Cf. pocriș, s. n. (capac), din rut. pokryška (Candrea; cf. Conev 64).

poclit (Dicționaru limbii românești, 1939)
poclít n., pl. urĭ (rut. pó-klit, partea de lemn a grapeĭ, pri-klit, zidărie astupătoare, pol. poklat, crivitar, umbrar de viță. V. clit). Mold. nord. Coviltiru (coșu, acoperemîntu [!]) uneĭ trăsurĭ (birjĭ) orĭ unuĭ automobil. V. tendă.

poclit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
poclít (reg.) (po-clit) s. n., pl. poclíturi

poclit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
poclit n. Mold. 1. țol de acoperit carele țărănești: un poclit de rogojini CR.; 2. coș la trăsura cu cai: lasă poclitu că plouă. [Cf. pocladă].