poclău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCLẮU, poclăie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac cu gura largă, cu colțurile fixate de două prăjini lungi cu ajutorul cărora este purtată prin apă de doi oameni. –
Et. nec.poclăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)poclắŭ și
plocắŭ n., pl.
ăĭe (cp. cu ung.
pókháló, mrejă de painjin [!]. V.
halăŭ).
Nord. Un fel de plasă ca un mare sac care se trage pin [!] apă cu ajutoru a doŭă prăjinĭ pentru a prinde pește.
poclău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)poclắu (po-clău) s. n.,
art. poclắul; pl. poclắiepoclău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)poclău n. sac cu gura foarte largă cu care se pescuiește în apele mai mici. [Cf.
plocad].