pocitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCITÚRĂ, pocituri, s. f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceală.
2. Pocitanie. –
Poci +
suf. -tură.pocitură (Dicționaru limbii românești, 1939)pocitúră f., pl.
ĭ. Defect fizic. Persoană pocită, pocitanie:
îșĭ aruncă pocitura bulbucațiĭ ochĭ de broască (Em.).
Pop. Paralizie subită.
pocitură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pocitúră, -i, (poceală), s.f. – (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. – Din poci „a desfigura, a sluți” + -tură.
pocitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocitúră s. f.,
g.-d. art. pocitúrii; pl. pocitúripocitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocitură f. efectul pocirii:
1. lucru pocit;
2. paralizie subită, boală ca din senin:
descântec de pocitură.