poci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POCÍ, pocesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A(-și) schimba în rău înfățișarea sau forma; a (se) urâți, a (se) strâmba, a (se) schimonosi.
2. Tranz. (În credințele populare) A desfigura, a sluți;
spec. a deochea.
3. Tranz. (Rar) A meni cuiva ceva rău, a cobi. – Din
potcă.poci (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pocí, pocésc, vb. IV (reg.; despre teren) a împrejmui, a închide cu pocii (crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie) a arăci (a pune araci).
pocĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)pocĭ, eŭ pocĭ, V.
pot.poci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pocí, pocesc, vb. tranz. –
1. A strâmba.
2. A desfigura.
3. A deochea.
4. A supune pe cineva vrăjilor. – Din potcă.
poci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pocí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pocésc, imperf. 3
sg. poceá; conj. prez. 3
să poceáscăpocì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pocì v.
1. a face diform, a paraliza:
Ielele pocesc; 2. a deochia, a se îmbolnăvi deodată;
3. a meni a rău:
om pocit la gură. [În loc de
potcì, derivat din
potcă].