plutuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLUTUÍRE, plutuiri, s. f. Acțiunea de
a plutui și rezultatul ei; plutuit. –
V. plutui.plutuire (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PLUTUÍRE (‹
plută1)
s. f. Operație de finisare a pieilor tăbăcite, prin tratare cu săruri de crom, pentru a le oferi moliciune sau a le imprima un desen caracteristic; constă în rularea pielii pe o scândură rotunjită, acoperită cu plută
1.
plutuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plutuíre s. f.,
g.-d. art. plutuírii; pl. plutuíri