plutui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLUTUÍ, plutuiesc, vb. IV.
Tranz. A supune pieile tăbăcite unei operații de finisare, tratându-le cu săruri de crom, pentru a le face moi și a le da un aspect plăcut. –
Plută2 +
suf. -ui.plutui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plutuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. plutuiésc, imperf. 3
sg. plutuiá; conj. prez. 3
să plutuiáscă