plutoniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLUTÓNIU s. n. Element chimic de sinteză, radioactiv, obținut din uraniu, capabil să întrețină reacții nucleare în lanț, întrebuințat la obținerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din
fr. plutonium.plutoniu (Dicționar de neologisme, 1986)PLUTÓNIU s.n. Element transuranic sintetic, folosit pentru obținerea energiei nucleare. [Pron.
-niu. / cf. fr.
plutonium, germ.
Plutonium].
plutoniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLUTÓNIU s. n. element transuranic sintetic, radioactiv, obținut din uraniu. (< fr.
plutonium)
plutoniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PLUTÓNIU (‹
fr.,
germ. {i}; {s}
Pluton, zeu grec)
s. n. Element chimic transuranic, alb-argintiu, radioactiv, din seria actinoidelor (Pu;
nr. at. 94,
m. at. 242), obținut din uraniu în reactorul nuclear. Izotopul
p. de masă atomică 239 este folosit la arme nucleare prin bombardarea cu neutroni. Izotopul
p. 238 este folosit ca sursă de căldură în navele spațiale și la stimulatoarele cardiace. Cel mai stabil izotop
p. 244 are perioada de înjumătățire de 7,5 x 10
7 ani. Este deosebit de periculos pentru om, reciclarea deșeurilor radioactive de la centralele atomoelectrice fiind considerată riscantă datorită conținutului de p.
plutoniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plutóniu [
niu pron. niu]
s. n.,
art. plutóniul; simb. Pu