pluralism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLURALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia lumea ar fi formată dintr-o pluralitate de realități de sine stătătoare, independente unele de altele.
2. Principiu al democrației care preconizează necesitatea existenței mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase etc.) interpuse între membrii societății și putere, ca o condiție și o garanție a limitării puterii, a funcționării democrației. ♦
P. gener. Orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenți, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența acestei multiplicități. – Din
fr. pluralisme.pluralism (Dicționar de neologisme, 1986)PLURALÍSM s.n. 1. Concepție filozofică idealistă care neagă unitatea materială a lumii, susținând că tot ceea ce există constă dintr-o multitudine de entități izolate, independente una de alta și ireductibile la o bază comună, unitară. ♦ (
P. ext.) Orice concepție care, într-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități.
2. Principiu democratic potrivit căruia funcționarea democrației, garantarea drepturilor și libertăților ar fi condiționată de existența mai multor forțe politico-sociale (partide, sindicate etc.) care să se interpună între individ și stat. [< fr.
pluralisme, cf. lat.
pluralis – compus din mai multe elemente].
pluralism (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLURALÍSM s. n. 1. concepție filozofică potrivit căreia universul ar fi format dintr-o pluralitate de esențe izolate, independente una de alta. ◊ orice concepție care, într-un domeniu determinat, admite o multitudine de factori echivalenți, de principii etc. ce fac posibile căi diferite de dezvoltare a societății. 2. principiu al democrației potrivit căruia funcționarea acesteia, garantarea drepturilor și libertăților sunt condiționate de existența mai multor forțe politico-sociale. (< fr.
pluralisme)
pluralism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PLURALÍSM (‹
fr.; {s}
lat. pluralis „făcut din mai multe”)
s. n. 1. (
FILOZ.) Orice doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existențe (principii substanțiale, esențe ale lumii) sau că există descrieri diferite ale realității ori credințe la fel de corecte (
P. înrudit cu
relativismul). filozofiile lui Pitagora și Democrit sunt forme de
p.; la fel și filozofia lui Leibniz, care admite existența mai multor substanțe, atomismul logic al lui B. Russell, gândirea târzie a lui
L. Wittgenstein, prin accentul pus pe diferite „jocuri de limbaj” și diferite „forme de viață”. În metafizică este opusă
monismului. 2. (
SOCIOL.) Orice doctrină care consideră că pentru felul în care societatea și fenomenele sociale se prezintă la un moment dat, există nu o singură cauză (monism), nici două cauze (dualism), ci o multitudine de cauze. În viața socială,
p. înseamnă acceptarea unei varietăți de moduri de viață, de standarde morale, religii și grupuri cu interese concurente, nu ca o confuzie indezirabilă, ci ca o stare propriu-zisă.
3. (POLITOL.) Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase ș.a., considerate drept centre de inițiativă, grupuri de presiune) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și garanție a limitării puterii acestuia, a funcționării democrației. ♦ Stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități, prin nereducerea la unitate.
pluralism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pluralísm s. n.