ploștină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÓȘTINĂ, ploștine, s. f. (
Reg.) Teren umed și mocirlos; mlaștină. – Din
scr. ploština.ploștină (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)plóștină,
plóștine, s.f. (reg.)
1. teren umed și mocirlos; mlaștină.
2. izlaz, pășune (lângă o apă).
3. mămăligă moale.
ploștină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ploștínă (plóștine), s. f. – Mlaștină.
Sb.,
cr. ploština (Cihac, II, 264;
cf. Conev 40).
ploștină (Dicționaru limbii românești, 1939)plóștină f., pl.
ĭ și
e (sîrb.
ploština, d. vsl.
ploskŭ, turtit, adică „adîncat, jos, mocirlos”).
Mold. Trans. Munt. est. Mocirlă, mlaștină. Băltoagă [!] (topliță) pe drum:
pe fundu pîraĭelor, în ploștinĭ (CL. 1924, 196). – La Hațeg „fînaț, rît, luncă” (Vicĭu). – În Dor.
plomóștină, băltoagă. V.
padină.ploștină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plóștină (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. plóștinei; pl. plóștine