ploaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊
Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă.
În (sau
sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊
Expr. (
Fam.)
Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (
Fam.)
A(-și sau
a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile.
A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (
1). ♦
P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent.
O ploaie de săgeți. ◊ (
Astron.)
Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului.
2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [
Pr.:
ploa-ie] –
Lat. *plovia (=
pluvia).
ploaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)ploáĭe f., pl.
oĭ (lat.
plŭvia, it.
pioggia, pv.
ploja, fr.
pluie, sp.
lluvia, pg.
chuva). Apă care cade din nourĭ în formă de picăturĭ. Alice micĭ p. păsărele:
pușcă încărcată cu ploaĭe. Fig. Ceĭa ce cade saŭ vine în mare cantitate:
o ploaĭe de gloanțe, de banĭ.ploaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ploáie s. f.,
art. ploáia, g.-d. art. plóii; pl. ploi, art. plóile (plo-i-)ploaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ploaie f.
1. apă ce cade din nori;
2. fig. ceeace cade, vine în mare cantitate:
o ploaie de săgeți AL.
sub ploaia gloanțelor OD. [Lat. PLUVIA].