plop (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus)
(Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊
Expr. Mătușă (sau
unchi, văr etc.)
de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse:
plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară
(Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor
(Populus nigra); plop-tremurător (sau
-de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului
(Populus tremula). –
Lat. *
ploppus (= pop(u)lus).plop (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus), cu scoarța netedă, alb-cenușie și cu frunzele oval-lanceolate, argintii pe partea inferioară, cu pețiolul lung și flori crescute în amenți
(Populus). ◊
Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată.
Mătușă (sau
unchi, văr etc.)
de plop = rudă îndepărtată. –
Lat. *ploppus (=
pop(u)lus).
plop (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plop (plópi), s. m. – Arbore înalt cu ramuri subțiri (îndreptate în sus). –
Mr. plop, plup. Lat. pōpŭlus, prin intermediul unei
var. pop. *plōppus (Diez, I, 323; Pușcariu 1341; Candrea-Dens., 1412; REW 6655),
cf. alb. pljep (Philippide, II, 651),
it. chioppo (Battisti, II, 907),
cat. clop, sp. chopo, port. choupo (Garcia de Diego,
RFE, IV, 205),
cf. v. fr. peuple ›
peuplier. –
Der. plopiște, s. f. (pădure de plopi);
plopar, s. m. (insectă, Saperda carcharias);
plopiș, s. n. (pădure de plopi).
plop (Dicționaru limbii românești, 1939)plop m. (lat.
pôpŭlus, de unde s´a făcut
poplus, apoĭ
plŏppus; it.
pioppo, vfr.
peuple [azĭ
peuplier], sp.
chopo, pg.
choupo. Cp. cu
pleoapă). Un copac din familia sălciiĭ
(pópulus [alba, nigra, trémula și
pyramidalis]). Iron. Cînd va face plopu pere și răchita vișinele, nicĭ-odată. – În vest
pleop (
eo dift.). – Plopiĭ cresc de ordinar pin [!] luncĭ și-s de maĭ multe felurĭ. Eĭ ajung pînă la o înălțime de 20 de metri, afară de plopu piramidal, care ajunge pînă la 40 de metri. Frunzele lor (maĭ ales ale celuĭ tremurător saŭ fîșîitor) se mișcă la cel maĭ ușor vînt producînd un freamăt foarte plăcut. V.
plută.plop (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PLOP (
lat. populus)
s. m. Arbore din genul
Populus, familia salicaceelor, cu frunze ovat-lanceolate, pețiol lung și flori crescute în amenți, care apar înaintea frunzelor, cu fructul o capsulă, având multe semințe, prevăzute cu un smoc de perișori albi, mătăsoși. În România cresc spontan:
p. alb (
P. alba), înalt de
c. 30 m, cu coroană largă și scoarță albicioasă, răspândit în lunci, zona de câmpie și de deal;
p. tremurător (
P. tremula), înalt de
c. 20 m, cu scoarță gălbuie, frecvent în zona dealurilor și în etajul montan și
p. negru (
P. nigra), înalt de
c. 30 m, cu scoarță negricioasă, răspândit în lunci și depresiuni și cultivat de-a lungul șoselelor. Speciile cele mai frecvent cultivate sunt
p. piramidal (
P. nivra var. italica), precum și
p. negru hibrid (
P. euramericana), acesta din urmă mai ales în plantații forestiere. Lemnul de
p. se folosește în industria chibriturilor, a furnirelor, a celulozei.
plop (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plop s. m.,
pl. plopiplop (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plop m. arbore înalt cu scoarța crăpată ce crește în locuri umede:
1. (
alb), v.
plută; 2. (
negru), lemnu-i moale e întrebuințat în industrie
(Populus nigra). [Lat. POPULUS].