ploconeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. –
Ploconi +
suf. -eală.ploconeală (Dicționaru limbii românești, 1939)ploconeálă f., pl.
elĭ. Fam. Acțiunea de a te ploconi (plecăcĭune, închinăcĭune, temenea).
ploconeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ploconeálă s. f.,
g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéliploconeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ploconeală f. închinăciune (ca semn exterior de politeță).