ploconire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOCONÍRE, ploconiri, s. f. Acțiunea de
a se ploconi și rezultatul ei; închinăciune, plecăciune; lingușire, umilire, servilism; ploconeală. –
V. ploconi.ploconire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ploconíre s. f.,
g.-d. art. ploconírii; pl. ploconíri