plintă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete.
2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu.
3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din
fr. plinthe.plintă (Dicționar de neologisme, 1986)PLÍNTĂ s.f. 1. Partea inferioară a unei coloane, a unui zid, care iese în afară; soclu, piedestal.
2. Fâșie de lemn, de piatră etc. așezată în partea inferioară a pereților unei camere pentru a feri pereții de lovituri și umezeală și pentru a astupa rostul dintre pardoseală și perete. [< fr.
plinthe, lat.
plinthis, cf. gr.
plinthos].
plintă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLÍNTĂ s. f. 1. mic soclu, în afară, la partea inferioară a unei clădiri, a unui zid etc. 2. fâșie de mozaic, de piatră la partea inferioară a pereților unei camere, care ferește pereții de lovituri și umezeală. 3. bloc paralelipipedic pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. (< fr.
plinthe)
plintă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plíntă s. f.,
g.-d. art. plíntei; pl. plínte