planic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLÁNIC, -Ă, planici, -ce, adj. Conform unui plan dinainte stabilit; privitor la un plan. –
Plan +
suf. -ic (după
rus. planomernâi).planic (Dicționar de neologisme, 1986)PLÁNIC, -Ă adj. Conform cu un plan dinainte stabilit, referitor la un plan. [După rus.
planomernâi].
planic (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLÁNIC, -Ă adj. conform unui plan (II, 6); referitor la un plan. (< plan + -ic)
planic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plánic adj. m.,
pl. plánici; f. plánică, pl. plánice