pituită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITUÍTĂ, pituite, s. f. (
Med.) Mucus. – Din
lat. pituita, fr. pituite.pituită (Dicționar de neologisme, 1986)PITUÍTĂ s.f. (
Med.) Mucus, flegmă. [< fr.
pituite, lat.
pituita].
pituită (Dicționaru limbii românești, 1939)*pituítă f. (lat.
pituita). Una din umorile constituante ale vechiĭ medicine. Mucozitatea membraneĭ pituitare, mucĭ (maĭ ales la guturaĭ).
Pin [!] anal. Mucozitatea pe care o aruncă stomahu [!].
pituită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pituítă s. f.,
g.-d. art. pituítei; pl. pituítepituită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pituită f. umoare secretată de unele organe (bronhii, fose nazale).