pitac (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)PITÁC, pitaci, s.m.
1. Monedă austriacă de aramă care a circulat în trecut și la noi; (p. ext.) ban, gologan, para.
2. Monedă rusească de argint sau de aramă.
pitac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITÁC1, pitace, s. n. (
Înv.)
1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie.
2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție.
3. Scrisoare, răvaș. – Din
sl. pitakŭ.pitac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint, care a circulat în
sec. XVIII și în țările românești; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă.
2. P. gener. Ban, monedă. [
Var.:
patácă s. f.] – Din
rus. piatak, scr. petak.pitac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pitác3, pitáce, s.n. (reg.)
1. pâine mică, pită.
2. (în expr.)
pitacu-dracului = ciupercă comestibilă cu piciorul scurt și gros, cu pălăria mare în formă de castron, de culoare galbenă-brună, care crește pe trunchiurile putrede de brad; lămâiță, urechea-babei.
pitac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pitác (pitáci), s. m. – Monedă veche de 5 bani.
Bg.,
sb.,
slov.
petak „de cinci” (Cihac, II, 258; Tiktin; Conev 78). Circulă și
var. petac, patac, patacă; fonetismul ultimelor forme nu este clar și ar putea avea o legătură, greu de stabilit, cu
sp. pataca.pitac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pitác (pitáce), s. n. –
1. Pergament, document. –
2. Ordin, poruncă scrisă. –
3. Cartă pastorală.
Ngr. πιττάϰιον, parțial prin intermediul
sl. pitakŭ (Cihac, II, 687;
cf. Vasmer,
Gr., 117),
calabr. pittaci „act notarial”,
it. petazza „bagatelă”,
napol. petaccia „fîșie de pînză”. –
Der. pităci, vb. (
înv., a ridica în rang boieresc prin ordin scris).
pitac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pitac, pitaci s. m. pici, puști.
pitac (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pitác și (vechĭ, azĭ în Serbia)
petác m. (bg.
petak, sîrb.
pètak, gologan de 5 banĭ, d.
pet, cincĭ; rus.
pĕaták, pĭesă de 5 capeicĭ [!]. V.
patacă și
șaștac).
Vechĭ. O monetă [!] austriacă de aramă care, la 1700, valora 5 polturacĭ (Ĭorga, Negoț. 222 și 226).
Est. Fam. Gologan, ban de aramă saŭ de nichel. Banĭ, parale:
are pitacĭ ! V.
beșlic și
pendar.pitac (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pitác n., pl.
e (ngr.
pittákion, de unde și vsl.
pitakŭ. V.
pată).
Vechĭ. Scrisoare domnească, decret domnesc.
Pin [!] ext. Diplomă de boĭerie.
Fig. Privilegiŭ. V.
bulă, hrisov, nizam.pitac (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pitác, -i, s.m. – v. pătac.