pistornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PISTÓRNIC, (
1)
pistornice, s. n., (
2)
s. m. 1. S. n. Sigiliu de piatră sau de lemn cu care se imprimă pe prescuri semnul crucii și inițialele rituale.
2. S. m. (în forma
pristolnic) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunzele stelate și păroase și cu florile galbene, ale cărei fructe se întrebuințează ca sigiliu pentru însemnat prescurile
(Abutilon theophrasti). [
Var.:
pristólnic s. m.] –
Et. nec.pistornic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pistórnic (pistórnice), s. n. – Sigiliu de lemn care se imprimă pe prescuri. –
Var. pristornic, p(r)istolnic. Sl. pĕsta, probabil prin intermediul unei forme *
pĕstovĭnikŭ „sigiliu” (Tiktin).
Der. din
sl. prĕstolĭnikŭ (
cf. pristol), propusă de Candrea, pare mai puțin certă.
Pristornic (
var. pristenior),
s. n., pe lîngă „sigiliu” mai denumește și planta (Abutilon Avicennae).
pistornic (Dicționaru limbii românești, 1939)pistórnic și
-ólnic, pristórnic și
-ólnic n., pl.
e (vsl.
*pĭestovnikŭ [d.
pĭesta, stampilă] de unde s´a făcut
pistornic și, supt [!] infl. luĭ
pristol, cele-lalte forme. Rus.
pest, pisălog,
pestóvnik, o plantă echisetacee. Cp. cu
ceasornic, țîrcovnic). Sigilu [!] cruciform care se imprimă pe prescurĭ. Un fel de colac (pîne [!]) în formă de cruce.
Pristolnic m. O plantă malvacee cu ale căreĭ fructe se înseamnă prescurile (
Abutilon Avicennae). – Și
priscornic (infl. de
prescură) și
pistor, n., pl.
oare.pistornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pistórnic (sigiliu) (
înv.)
s. n.,
pl. pistórnicepistornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pistornic n. V.
pristornic.