pisălogeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PISĂLOGEÁLĂ, pisălogeli, s. f. (
Fam.) Faptul de
a pisălogi; vorbire care plictisește, sâcâială, cicăleală. –
Pisălogi +
suf. -eală.pisălogeală (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pisălogeală, pisălogeli s. f. sâcâială; reluare insistentă a unui subiect de discuție
pisălogeală (Dicționaru limbii românești, 1939)pisălogeálă f., pl.
elĭ (d.
pisălog).
Vest. Fam. Pisăgeală, bătaĭe de cap:
m´am plictisit de atîta pisălogeală !pisălogeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pisălogeálă (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. pisălogélii; pl. pisălogéli