pisa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PISÁ, pisez, vb. I.
Tranz. 1. A zdrobi, a sfărâma o substanță, un corp solid prin loviri repetate (cu pisălogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai mărunte sau a le preface în praf.
2. A bătători, a bătuci, a frământa cu picioarele zăpada, pământul etc.;
p. ext. a dansa, a juca.
3. Fig. A bate tare, a snopi în bătaie.
4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i același lucru; a pisălogi. –
Lat. pi(n)sare.pisa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pisá (piséz, pisát), vb. –
1. A strivi, a zdrobi. –
2. A sparge, a sfărîma. –
3. A molesta, a persecuta. –
Mr. chisedz(u), chisare. Lat. pῑsāre, forma
pop. în loc de pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer,
Alb. St., IV, 110; Pușcariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517),
cf. it. pigiare (
calabr. pisare),
prov. pizar, fr. piser, sp.,
port. pisar. –
Der. pisoca, vb. (
Olt., a tritura, a urlui), cu
suf. expresiv -
ca; pisoacă, s. f. (
Olt., pisare, pisat);
pisălog, s. n. (obiect de pisat; plictisitor, supărător, obositor),
cf. calabr. pisaluru și, pentru semantism,
sp. majadero; pisălogi, vb. (a pisa; a molesta, a sîcîi);
pisălogeală, s. f. (sîcîială, vorbă lungă);
pîsat (
var. Banat
pîsat, Mold. păsat, pasat),
s. n. (grîu pisat, mei sau porumb zdrobit, grîu fiert; grîu, porumb fiert cu lapte), a cărui relație cu
lat. quassatum „melițat” (Pușcariu,
Dacor., II, 716) e posibilă, fără a fi necesară;
pisătură (
var. chisătură),
s. f. (
Trans., păsat);
pisăza, vb. (Banat, a melița);
pisăgi (
var. pisogi),
vb. (a melița), prin încrucișare cu
chesăgi; pisăgeală, s. f. (melițare, argăsit);
pisoi, s. n. (pisălog).
pisa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pisa, pisez v. t. 1. a bate
2. a fi excesiv de insistent
pisa (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PISA, oraș în VNV Italiei (Toscana), pe Arno, la 69 km VSV de Florența, în apropiere de
M. Ligurică; 89,6 mii
loc. (2001). Nod de comunicații. Constr. aeronautice, de motoare, de mașini-unelte și de material feroviar;
ind. mat. de constr., textilă, a sticlăriei, ceramicii, porțelanului, chimico-farmaceutică. Universitate (1343). Muzeul Național San Matteo (1949) deschis în cadrul mănăstirii benedictine cu același nume. Centru turistic. Monumente: Domul (1063-1118, cu refaceri din
sec. 14), Baptisteriul (1152, cu completări din
sec. 14), Turnul/Campanila de formă circulară (1173, completat în 1372), cu o înălțime de 58 m, faimos prin înclinarea lui față de axa verticală, Turnul/Campanila Vasari (1570-1572), bisericile San Michele (990), Santa Cecilia (1103), Santa Maria della Spina (1323-1333), San Stefano (1565-1569), Palazzo dei Medici (
sec. 13-14), Palazzo Reale (1559), Palazzo dei Cavalieri (1562), Casa lui Galilei ș.a. Muzee. Piața Domului face parte (din 1987) din patrimoniul cultural universal. Fundată probabil de liguri, centru etrusc (
sec. 4
î. Hr.), a fost ocupat de romani, care au instituit aici o colonie (179
î. Hr.) și apoi un municipiu (89
î. Hr.). Oraș liber (1081); după înfrângerea suferită (în 1284) din partea Genovei decade; intră sub stăpânirea familiei Visconti (1399-1402) și apoi a Florenței (1406). Important centru comercial (din
sec. 9), a avut conflicte cu Genova și Veneția pentru supremație în comerțul maritim. Aici a avut loc în 1409, în timpul Marii Schisme, conciliul ecumenic, care l-a ales ca papă pe Alexandru
V. A intrat în componența Italiei în 1860, împreună cu Marele Ducat al Toscanei, în care fusese încorporată (1815).
pisa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pisá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
piseázăpisà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pisà v. a bate și sfărâma în piuliță:
a pisa sare, zahăr. [Lat. vulg. PISARE = clasic PINSARE].