pirogravură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIROGRAVÚRĂ, (
2)
pirogravuri, s. f. 1. Tehnica, arta de a decora suprafața unor obiecte de lemn, de piele, de os etc. prin pirogravare.
2. Gravură, desen decorativ executat prin pirogravare;
p. ext. obiect pirogravat. – Din
fr. pyrogravure.pirogravură (Dicționar de neologisme, 1986)PIROGRAVÚRĂ s.f. Tehnica gravării în lemn, în piele sau pe metal, făcută cu ajutorul unui instrument ascuțit la vârf și înroșit la foc sau cu un termocauter. ♦ Gravură făcută prin pirogravare. [< fr.
pyrogravure].
pirogravură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIROGRAVÚRĂ s. f. tehnică de ornamentare a suprafeței unor obiecte din lemn, os, piele etc. cu un instrument ascuțit la vârf și înroșit. ◊ gravura obținută; obiect pirogravat. (< fr.
pyrogravure)
pirogravură (Dicționaru limbii românești, 1939)*pirogravúră f., pl.
ĭ (d. vgr.
pyr, foc, și
gravură). Arta de a desemna pe lemn pin [!] ajutoru unuĭ vîrf pe metal înroșit la foc. Figură desemnată [!] așa.
pirogravură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIROGRAVÚRĂ (‹
fr.)
s. f. 1. Tehnică de ornamentare a suprafeței obiectelor de lemn, os, piele etc., care constă din incizarea unui desen cu un instrument metalic ascuțit la vârf și înroșit în foc cu un termocauter.
P. a fost mult folosită în România, mai ales la începutul
sec. 20, pentru ornamentarea unor măsuțe, birouri, scaune etc., fiind considerată a avea o tentă specific națională, inspirată din sculptura decorativă medievală românească.
2. Obiect gravat prin pirogravură (
1).
pirogravură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pirogravúră (-ro-gra-) s. f.,
g.-d. art. pirogravúrii; pl. pirogravúri