pirat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIRÁT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoț de mare, corsar. ♦ Persoană care comite infracțiunea de piraterie aeriană. ♦
Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc. – Din
fr. pirate.pirat (Dicționar de neologisme, 1986)PIRÁT s.m. Hoț, tâlhar care străbate mările pentru a jefui, a prăda. V.
corsar. ♦
Navă pirată = Navă armată al cărei echipaj săvârșește acte de piraterie. ♦ Cel care săvârșește acte de piraterie. ♦ Cel care săvârșește acte de piraterie aeriană. ♦ (
Fig.) Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf etc. [< fr.
pirate, it., lat.
pirata].
pirat (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIRÁT I.
s. m. cel care săvârșește acte de piraterie. II. adj. stație ~ = stație radiofonică clandestină; navă ~ = navă armată al cărei echipaj săvârșește acte de piraterie. (< fr.
pirate, lat.
pirata, gr.
pirates)
pirat (Dicționaru limbii românești, 1939)*pirát m. (vgr.
peirátes, lat.
pirata). Corsar, tîlhar de mare:
pirațiĭ din nordu Africiĭ infestară mult timp Mediterana. Fig. Individ care se îmbogățește saŭ atacă pin [!] mijloace tîlhăreștĭ:
pirațiĭ preseĭ.pirat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pirát s. m.,
pl. piráțipirat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pirat m. cel ce colindă mările spre a fura și jefui.