pință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍNȚĂ, pințe, s. f. (
Zool.;
reg.) Popândău. –
Et. nec.pință (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pínță (pínțe), s. f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). –
Var. chință. Origine îndoielnică. În
Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe
chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *
piț- „mic”,
cf. piță, pănțăruș.pință (Dicționaru limbii românești, 1939)pință f., pl.
e. Munt. vest. Un fel de guzgan de cîmp, probabil, guzganu săritor (
alactaga saliens), confundat și cu popondocu.
Fig. Fată vioaĭe și cam ștrengăriță. – În Munt. est
chință. V.
grivan.pință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pínță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. pínței; pl. pínțe