pin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIN1 prep. v. prin.pin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIN2, pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent
(Pinus silvestris). ◊
Pin maritim = varietate de pin
2 cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare
(Pinus maritima). –
Lat. pinus.pin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIN3, pini, s. m. (
Electron.) Terminal al unui circuit integrat. – Din
engl. pin.pin (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pin1, pini, s.m. (reg.) sondă rudimentară lungă, la capătul căreia e fixat un mic cilindru de tablă, deschis la ambele capete, cu care pescarii iau probe de mâl de pe fundul apei.
pin (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pin2,
pini, s.m. (reg.) ac cu gămălie.
pin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pin (píni), s. m. Arbore (Pinus silvestris). –
Mr. chin, megl. pin. Lat. pĭnus (Pușcariu 1318; Candrea-Dens., 1389; REW 6519),
cf. it.,
sp. pino, prov.,
cat. pi, fr. pin, port. pinho. –
Der. pinos, adj. (de pin).
pin (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pin m. (lat.
pinus, pin, [din
*picnus], d.
pix, pícis, rășină. [V.
păcură]; it. sp.
pino, fr.
pin, pv. cat.
pi, pg.
pinho). Un fel de brad care se întrebuințează la construcțiunĭ (corăbiĭ, catarge) și la ars. – Îs maĭ multe felurĭ de pini:
pinu de pădure, pinu maritim (din care se scoate un fel de terbentină [!] și colofoniu),
pinu american ș. a. Eĭ pot ajunge pînă la o înălțime de 50 de metri, dar sînt și speciĭ de 5-10 metri.
pin (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pin prep. (din
pe și
în, ca
din, din,
de și
in. V.
prin). Străbătînd, percurgînd [!]:
merg pin casă, trec pin apă, mă plimb pin lume, pin toate locurile, (fig.)
am trecut pin multe suferințe. Pintre [!]:
pin străinĭ. Arată ajutoru, mijlocu saŭ instrumentu:
pin tine am scăpat de primejdie, pin învățătură a ajuns unde este, pin vorbă l-a captivat. – În est (pînă la Bz.) se zice
pin, ĭar în colo [!]
pîn, întocmaĭ ca
din și
dîn. În vechime, pînă pe la 1600, se zicea
prin, ceĭa ce azĭ nu se maĭ zice nicăirĭ [!], deși se scrie.
pin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIN2 (în
engl. Personal
Identification
Number), semnătură electronică necesară pentru efectuarea operațiilor în rețeaua de bancomate.
pin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIN3 s. n. (La
pl.) Piciorușe conductoare prin care se montează pe placa unui calculator microprocesorul (cipul); părțile conectorului tată ce intră în conectorul mamă.