pianoforte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIANOFÓRTE, pianoforte, s. n. (Rar) Pian (
1). – Din
it. pianoforte.pianoforte (Dicționar de neologisme, 1986)PIANOFÓRTE s.n. Pian. [< it.
pianoforte].
pianoforte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*piáno-fórte (
it.)
(pia-) adv.;
abr. pfpianoforte (Dicționaru limbii românești, 1939)*pianofórte n. Nume italian al pianuluĭ, pron.
pĭanoforte.pianoforte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pianofórte (pian) (
înv.)
(pia-) s. n.