petrecanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PETRECÁNIE, (
2, 3)
petrecanii, s. f. 1. (
Înv.) Moarte. (Astăzi
fam.; în
loc. vb.)
A(-i) face de petrecanie =
a) a lua (cuiva) viața; a omorî, a ucide, a răpune (pe cineva);
b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva).
A i se face (cuiva)
de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta să se bage singur în primejdie (de moarte); a (-și) căuta moartea (cu lumânarea).
A-și face de petrecanie = a se sinucide.
2. (
Înv. și
reg.) Întâmplare, eveniment; pățanie.
3. (
Înv. și
reg.) Petrecere (
3), chef. –
Petrece +
suf. -anie.petrecanie (Dicționaru limbii românești, 1939)petrecánie f.
Vechĭ. Felu de vĭață (de a trece pin [!] vĭață). Amuzament:
cu petrecăniĭ trăgănînd s´aŭ veselit (Cost. I, 311). Întîmplare. Ducerea unuĭ mort la groapă.
Azĭ. Iron. A face cuĭva de petrecanie, a-l omorî orĭ a-l îndepărta, a-l mătrăși. (Și despre lucrurĭ:
a face de petrecanie unuĭ vin, a-l bea). V.
pogrebanie.petrecanie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)petrecánie, -ii, s.f. – Praznic, ospăț funerar organizat de familia celui decedat și la care sunt invitați să participe neamuri, vecini, apropiați, prilej cu care se fac danii, pomene: „Să zie la petrecan’e” (Memoria 2001: 64). – Din petrece + -anie.
petrecanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)petrecánie (
înv.)
(pe-tre-, -
ni-e) s. f.,
art. petrecánia (-ni-a), g.-d. art. petrecániei; (întâmplări, petreceri)
pl. petrecánii, art. petrecániile (-ni-i-)petrecanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)petrecanie f.
1. fam. petrecere, distracțiune;
2. petrecerea unui mort:
a face cuiva de petrecanie, a-l răpune, a-l da pierzării;
fam. a da cuiva pașaportul, a-l expedia.