perucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERÚCĂ, peruci, s. f. Obiect confecționat din păr, din lână, din fire sintetice etc. și purtat pe cap, peste sau în locul părului natural. – Din
fr. perruque, it. perrucca.perucă (Dicționar de neologisme, 1986)PERÚCĂ s.f. Coafură din păr fals, folosită în special de actori în teatru. [< fr.
perruque, cf. it.
parrucca].
perucă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERÚCĂ s. f. coafură din păr fals. (< fr.
perruque, it.
perrucca)
perucă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)perúcă (perúci), s. f. – Acoperămînt al capului confecționat din păr, diferit coafat.
It. perrucca, parrucca, fr. perruque. –
Der. peruchier, s. m. (fabricant de peruci).
perucă (Dicționaru limbii românești, 1939)*perúcă f., pl.
ĭ (fr.
perruque, d. it.
perrucca și
parruca, sp.
peluca, cuv. de orig. neșt.). Acoperemînt de păr fals pe care și-l pun pe cap ceĭ ce n´aŭ păr saŭ vor să-șĭ schimbe figura, cum fac actoriĭ și spioniĭ.
perucă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perúcă s. f.,
g.-d. art. perúcii; pl. perúciperucă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perucă f. păr falș ce-și pun pe cap cei ce n’au păr și actorii (= fr.
perruque).