perpetua (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERPETUÁ, perpetuez, vb. I.
Tranz. și
refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac), a (se) continua. [
Pr.:
-tu-a] – Din
fr. perpétuer, lat. perpetuare.perpetua (Dicționar de neologisme, 1986)PERPETUÁ vb. I. tr., refl. A face să dureze sau a dura veșnic sau multă vreme; a (se) transmite de la o generație la alta. [Pron.
-tu-a, p.i. 3,6
-uează, -uă. / < fr.
perpétuer, it., lat.
perpetuare].
perpetua (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERPETUÁ vb. tr., refl. a face să dureze, a dura veșnic; a (se) transmite de la o generație la alta. (< fr.
perpéteur, lat.
perpetuare)
perpetua (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perpetuá (a ~) (-tu-a) vb.,
ind. prez. 3
perpetueáză, 1
pl. perpetuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3
să perpetuéze (-tu-e-); ger. perpetuấnd (-tu-ând)perpetuà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perpetuà v.
1. a face să dureze totdeauna sau foarte mult timp:
a perpetua o amintire glorioasă; 2. a dura mereu.