perorație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERORÁȚIE, perorații, s. f. Parte finală, concluzie a unui discurs, a unei cuvântări, rostită de vorbitor pe un ton însuflețit (și emfatic);
p. gener. vorbire însuflețită (si emfatică), care caută să convingă. – Din
lat. peroratio. Cf. fr. péroraison.perorație (Dicționar de neologisme, 1986)PERORÁȚIE s.f. 1. Încheiere a unui discurs în care toate argumentele prezentate anterior sunt reluate într-o formă restrânsă și cu un ton emfatic.
2. Expunere amplă, bombastică, incoerentă; perorare. [Gen.
-iei, var.
perorațiune s.f. / < lat.
peroratio, fr.
péroration].
perorație (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERORÁȚIE s. f. partea finală a unui discurs, a unei cuvântări, rostită pe un ton însuflețit și emfatic; (p. ext.) vorbire însuflețită. (< lat.
peroratio)
perorație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!peroráție (pe-ro-, -ți-e/per-o-) s. f.,
art. peroráția (-ți-a), g.-d. art. peroráției; pl. peroráții, art. peroráțiile (-ți-i-)