permanent - explicat in DEX

permanent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ♦ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

permanent (Dicționar de neologisme, 1986)
PERMANÉNT, -Ă adj. 1. Stabil; neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. Ondulație permanentă (și s.n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. [< fr. permanent, cf. lat. permanere – a rămâne mereu].

permanent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PERMANÉNT, -Ă adj. 1. stabil, neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. ondulație ~ă (și s. n.) = odulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. (< fr. permanent, lat. permanens)

permanent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*permanént, -ă adj. (lat. pérmanens, -éntis, d. permanére, a rămînea, a dura. V. rămîn, mîn). Care se menține saŭ durează fără întrerupere, durabil, stabil: bolnavu era într´o stare permanentă de prostrațiune. Fortificațiune permanentă, făcută pe mult timp (în opoz. cu trecătoare saŭ pasageră). Armată permanentă, care există și în timp de pace. Adv. În mod permanent.

permanent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
permanént¹ adj. m., pl. permanénți; f. permanéntă, pl. permanénte

permanent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
permanént² s. n., pl. permanénte

permanent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
permanent a. care durează într´una, care rămâne statornic.